25.05.2023 – Cu doar 0,73 candidați, pe loc, la școlile de agenți, înainte de proba scrisă și de verificarea medicală, M.A.I. intră într-o perioadă neagră a istoriei sale

În urmă cu trei zile, semnalam un posibil dezastru, în acest an, la admiterea în școlile vocaționale din cadrul MAI, plecând de la eșecul a 30% dintre candidații selecționați, care au picat probele sportive, înregistrându-se astfel un trist ,,record” negativ în acest domeniu. Practic, înaintea probei de evaluare a cunoștințelor teoretice (testul scris), care va avea loc în 27 mai, consemnăm cel mai negru an din istoria învățământului vocațional specific Ministerului Afacerilor Interne: 0,73 candidați pe un loc!!!

Iată cifrele dezastrului (numărul candidaților rămași în concurs):

– 1.002, la  Școala de agenți de poliție Câmpina,  pe 1.340 locuri – vezi pdf 1; 

– 144, pe 240 locuri, la Școala de agenți PFR Oradea – vezi pdf 2;

– 233, pe 300 locuri, la Școala de agenți de poliție Cluj-Napoca – vezi pdf 3;

– per total, la cele 3 Școli de poliție, intră, la proba scrisă, 1.379 candidati, pe 1.880 de locuri. Un simplu calcul algebric ne dă media de 0,73 candidați pe un loc! Urmează proba scrisă și, ulterior, verificarea medicală (eliminatorie), care vor conduce, probabil, la ocuparea a numai 50% dintre locurile disponibile în această sesiune de admitere…FĂRĂ PRECEDENT!

Domnilor guvernanți!

Am intrat, de mult, în al 13-lea ceas! Treziți-vă, până nu este prea târziu!

Societatea, cetățenii și statul au nevoie de instituții militare și polițienești solide, credibile și puternice! Degeaba facem achiziții tehnice de miliarde de euro, dacă nu învestim și în oamenii de azi și de mâine din aceste instituții!

 

De fapt, noi, SNPPC, am tras mai multe semnale publice de alarmă (a se vedea linkurile de mai jos), mai ales în ultimii doi ani, anticipând că modificările legislative haotice și discriminatorii generează o lipsă cronică de predictibilitate în sistemul carierei profesionale, în salarizare și în sistemul de pensionare al oamenilor care au ales sau își doresc să îmbrace uniforma statutului.

Recent, în special pe fondul războiului de la granița României, am reiterat ideea unui posibil colaps al acestui sistem, în condițiile dezinteresului dovedit de actuala coaliție de guvernare – condusă, culmea, de un general în rezervă, fost militar de carieră! -,  față de familia ocupațională ,,apărare, ordine publică și securitate națională”, precizând că, prin continuarea politicilor nesănătoase, atât pentru prezent, cât și, mai ales, pentru viitor, atractivitatea tinerilor față de cariera militară și polițienească se va dilua tot mai mult, riscând să ajungem la situația extremă, aceea de a angaja cetățeni extracomunitari în unele instituții ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

https://www.snppc.ro/predictibilitatea-n-profesia-de-poli-ist-este-pilonul-unui-serviciu-public-eficient-pentru-cet-eni-bd11019

https://www.snppc.ro/comunicat-28-11-2022-semnal-de-alarm-sub-1-5-candida-i-pe-un-loc-la-colile-de-agen-i-de-poli-ie-din-mai-bd11087

https://www.snppc.ro/10-12-2022-sistemul-intr-n-colaps-ast-zi-proba-scris-la-colile-de-agen-i-subofi-eri-mai-sub-1-5-pe-loc-bd11101

https://www.snppc.ro/20-02-2023-semnal-grav-de-alarm-premier-trist-n-rom-nia-stabilit-n-mandatul-premierului-ciuc-admiterea-n-colile-militare-sesiunea-2023-f-r-prob-scris-bd11153

https://www.snppc.ro/22-05-2023-30-dintre-candida-ii-la-admiterea-n-colile-mai-au-picat-proba-sportiv-bd11210

Biroul Executiv Central – SNPPC