Programul de Internship al Consiliului Județean Dâmbovița (CJD)
debutează la 1 octombrie 2021
Tinerii care au fost declarați admiși pentru posturile de interni la Consiliul Județean Dâmbovița în cadrul programului de internship își vor începe activitatea la 1 octombrie.
Inițiator al acestui program, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat astăzi, 29 septembrie 2021, contractele de internship și, astfel, cei 7 tineri vor intra în activitățile curente ale departamentelor pentru care au optat.
Îmbunătățirea cunoștințelor tinerilor, dobândirea de experiență profesională și familiarizarea cu procesul administrativ pe care îl realizează instituția noastră sunt câteva dintre obiectivele care alcătuiesc misiunea programului de internship al Consiliului Județean Dâmbovița.
Stagiarii selectați își vor desfășura activitatea în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița în baza posturilor repartizate, după cum urmează: Direcția juridică, contencios, administrarea patrimoniului (2 posturi), Direcția strategii, programe și investiții (2 posturi), Direcția economică (1 post), Direcția tehnică (1 post), Serviciul tineret, sport, turism, asociații, fundații (1 post).
Programul este unic la nivel național pentru administrația locală și se derulează pe parcursul a trei luni consecutive.
La finalul celor trei luni ale programului, Consiliul Județean Dâmbovița va elibera pentru fiecare dintre interni un certificat de internship pentru a servi drept dovadă în viitoarea lor carieră profesională.
Președintele Corneliu Ștefan: „Vă felicit pentru rezultatele obținute și vreau să știți că acesta este un program important pentru instituția noastră și pentru județul nostru. Începând cu 1 octombrie veți lua parte la activitățile desfășurate de Consiliul Județean Dâmbovița. Timpul de muncă în cadrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână – 4 ore pe zi. Toate activitățile la care veți participa se vor desfășura sub stricta îndrumare a doamnei Claudia Gilia, coordonatorul programului. De asemenea, la nivelul fiecărei direcții, directorii vor fi îndrumătorii dumneavoastră. Mă bucur că semnăm astăzi contractele de muncă și că începem luna octombrie avându-vă alături de echipa CJD. Felicitări și mult succes! Îmi doresc ca experiența dumneavoastră în cea mai importantă instituție din județ, așa cum îmi place mie să spun, să fie una fructuoasă și benefică în cariera viitoare!”
La eveniment au mai fost prezenți vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, precum și secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița