Un accident feroviar a avut loc duminică, 4 mai 2025, în Gara Constanța, unde două trenuri de călători, IR 1586 și IR 1688, operate de CFR Călători, s-au ciocnit în zona liniei 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre de regarare.
În urma impactului, 14 persoane au fost rănite, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Echipajele medicale au evaluat 28 de persoane la fața locului, dintre care 7 au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Circulația feroviară a fost reluată în siguranță
Potrivit unui comunicat emis de CFR SA, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele abilitate.
Ambele trenuri implicate în coliziune au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.
Măsuri pentru pasagerii afectați
Pentru a sprijini pasagerii afectați, CFR Călători a suplimentat trenul IR 1682, cu plecare la ora 16:30, cu 8 vagoane, pentru a asigura continuarea călătoriei în condiții normale.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis mulțumiri echipelor de intervenție și autorităților implicate pentru reacția promptă și eficientă în gestionarea situației.