La data de 20 octombrie a.c., în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea respectării regimului legale de viteză, obiectivul fiind acela de prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul acestei abateri.
Acțiunea s-a desfășurat pe drumul național 71 și 72, unde, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea, 83, fiind pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Valoarea sancțiunilor se ridică la 39.600 de lei.
Totodată, pentru că au pus în pericol siguranța participanților la trafic, față de 14 conducători auto s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului de conduce (12 permise de conducere reținute pentru încălcarea regimului legal).
Polițiștii rutieri vor continua activitățile pentru asigurarea unui trafic sigur pentru toți participanții.
·
Surprins la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice
În cursul serii trecute, 20 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe strada Silviu Stănculescu, în Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie cu o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, acestea fiind necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Cercetările cu privire la acest caz sunt continuate.
·
Accident rutier produs în localitatea Vizurești
Ieri, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un autoturism încărcat cu lemne ar fi lovit un pieton.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că o femeie, de 30 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 77A, în satul Vizurești, ar fi lovit cu încărcătura aflată în vehicul, respectiv o bucată de lemn, un bărbat, de 52 de ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului, pietonul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.