La data de 23 iulie a.c., în intervalul orar 05:00-14:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și al Formațiunilor Rutiere Fieni, Pucioasa, Titu, Găești și Moreni au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe raza întregului județ.
În cadrul acțiunii, 327 de participanți la trafic au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, iar în cazul a 15 conducători auto, rezultatele au indicat prezența alcoolului în aerul expirat.
În două situații au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar în 13 situații, polițiștii au sancționat contravențional șoferii și au aplicat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, conform legii.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 170, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Alte sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, H.G. nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România și O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În plus, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.
Astfel de activități vor fi derulate și în perioada următoare, polițiștii dâmbovițeni acționând constant pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Exemple:
La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 05:50, polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe drumul județean 721, în localitatea Colanu, un bărbat, de 59 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un autoturism aflându-se sub influența alcoolului.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în jurul orei 07:00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 71, pe raza comunei Ulmi, un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Ocnița.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea șoferului în vederea depistării consumului de alcool, reieșind o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, cei doi conducători auto au fost conduși la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.








