AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PODUL PESTE PÂRÂUL BIZDIDEL, LA INTRARE ÎN PUCIOASA

Au început lucrările la podul peste pârâul Bizdidel, aflat pe DN71, la intrarea în orașul Pucioasa.
 Astăzi, împreună cu primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, am fost pe teren pentru a ne asigura că lucrările sunt demarate conform graficului de execuție.
 Mai exact, se vor realiza reparații la infrastructura podului, refacerea completă a sistemului rutier, precum și lucrări hidrotehnice esențiale, atât pentru siguranța circulației, cât și pentru protecția mediului.
 Aceste lucrări de reconstrucție fac parte din proiectul de reabilitare a DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia. La final, vom avea un pod modern și sigur, iar traficul în zonă se va desfășura în condiții mult îmbunătățite. – A PRECIZAT CORNELIU ȘTEFAN, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.