AUTORITĂȚILE ANUNȚĂ LICHIDAREA FOCARELOR DE PESTĂ PORCINĂ ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Fermierii dâmbovițeni s-au confruntat cu pericolul pestei porcine încă din octombrie 2018, atunci când a apărut primul focar. Astăzi, autoritățile sanitar-veterinare anunță, prin Instituția Prefectului Dâmbovița, că focarele din județ, 70 la număr confirmate în 30 de localități, au fost lichidate.

În prezent, la nivelul județului Dâmbovița nu mai sunt active focare de pestă porcină africană la porcul domestic. În data de 21.05.2020, președintele Centrului Local de Combatere a Bolilor Dâmbovița a semnat ultima decizie de stingere a focarului de pestă porcină africană din localitatea Mavrodin, orașul Răcari.

Măsura a fost luată având în vedere că nu au mai fost depistate animale bolnave, moarte sau cu semne clinice atribuite Pestei Porcine Africane, iar rezultatul probelor serologice recoltate de la suine din zona amintită a fost unul negativ.

Precizăm că în județul Dâmbovița au fost active 70 de focare de PPA la porcul domestic, confirmate în 31 de localități.

Biroul de presă al Instituției Prefectului