AVANSARE ÎN GRAD LA ISU DÂMBOVIȚA

Astăzi, 02 decembrie a.c., începând cu ora 10:00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a avut loc o ceremonie militară care a inclus trei momente importante pentru unii pompieri dâmbovițeni.

Cu prilejul Zilei Naționale a României au fost prezentate ordinele de avansare în gradul următor înainte de termen pentru un ofițer, un maistru militar și cinci subofițeri, moment plin de bucurie și emoție, reprezentând o etapă importantă din cariera lor militară. Aceștia s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, pregătire profesională și comportare demnă.

De asemenea, a fost prezentat ordinul prin care un ofițer își începe activitatea în cadrul Centrului Operațional. Acesta a fost mutat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Serban Cantacuzino” al judetului Prahova. Îi spunem bun venit în rândul nostru și îi urăm succes în noua funcție!

La final de carieră, colonelul Stanciu Florin susține cu convingere că această profesie pe care a îmrățișat-o cu drag de peste 15 ani este una nobilă, dedicată celor cu tărie de caracter și stăpânire de sine și este onorat că a făcut parte dintr-o familie unită, cea a pompierilor militari dâmbovițeni. Drag coleg, îți mulțumim pentru că ai servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, iar cu prilejul pensionării îți transmitem multă sănătate, împliniri, zile liniștite, bucurii alături de familie și prieteni!

Felicitări tuturor!

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE