BANI PENTRU PERSONALUL MEDICAL! 46 565 DE PERSOANE AU PRIMIT STIMULENTUL PE LUNA MAI!

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 32 596 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate au beneficiat de stimulentul de risc aferent lunii mai din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste aproximativ 81,5 milioane de lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Precizăm că, liste cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent sunt întocmite și asumate de managementul unităților și instituțiilor sanitare, conform legislației în vigoare.