BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT, ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la data de 13 martie a.c., față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cei în cauză sunt bănuiți că, în noaptea de 9 spre 10 martie a.c., prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns în incinta unui magazin, din localitatea Șotânga, de unde ar fi sustras aproximativ 3.000 de lei și mai multe bunuri, respectiv țigarete, produse alimentare sau cosmetice și băuturi alcoolice.

Pentru documentarea activității infracționale, la data de 12 martie a.c., polițiștii, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în Doicești și Șotânga, fiind descoperite o parte dintre bunurile sustrase.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior prezentați magistraților.

În cauză, cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.