Cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, reținuți pentru 24 de ore
La data de 2 mai a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din Iedera de Sus, Mija și I.L. Caragiale, bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei patru sunt bănuiți că, în cursul serii de 22 aprilie a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Ghirdoveni, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi agresat fizic un bărbat de 40 de ani, din Ghirdoveni.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale, fără a rămâne internată.
Astăzi, 3 mai, bănuiții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
•
Surprins în trafic cu un autoturism radiat din circulație
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au oprit pentru control, pe drumul național 72A, în localitatea Voinești, un autoturism condus de un bărbat din Malu cu Flori.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul era radiat din circulație din luna martie 2023.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.