BIZZ CLUB PLOIEȘTI COMUNITATEA CARE CONECTEAZĂ ȘI CREȘTE AFACERI LOCALE

BizzClub Ploiești devine tot mai vizibil în peisajul antreprenorial local, reunind săptămânal oameni de afaceri din domenii variate, dornici să învețe unii de la alții, să colaboreze și să-și dezvolte afacerile. Clubul funcționează după un model bazat pe networking structurat, educație antreprenorială și sprijin reciproc între membri.