CAMPANIA NAȚIONALĂ „FAMILIA – PARTENER ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA DROGURILOR”, IMPLEMENTATĂ ȘI ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 26 ianuarie a.c., la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmbovița au susținut o activitate de informare și conștientizare cu privire la efectele și consecințele asociate consumului de substanțe psihoactive, la care au participat 26 de asistenți maternali.

Activitatea a fost prevăzută în cadrul campaniei naționale ”Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”, care vizează informarea, educarea și conștientizarea părinților cu privire la efectele și consecințele consumului de droguri, prin participarea acestora la întâlniri cu specialiști în domeniul drogurilor, de tip ”Școala părinților”, astfel încât părinții să poată dobândi abilități de comunicare și de gestionare a emoțiilor și a conflictelor, în relația părinte-copil.

La nivelul județului Dâmbovița, vor mai fi organizate astfel de întâlniri cu părinții și asistenții maternali, în cadrul cărora, printre subiectele abordate, se vor număra comunicarea asertivă, comunicarea intrafamilială, managementul emoțiilor, stabilirea și comunicarea regulilor, gestionarea stresului și a conflictelor, rutine specifice, semne și simptome în consumul de droguri, serviciile de asistență specializată oferite gratuit și confidențial de CPECA etc.

Campania națională ”Familia – partener în lupta împotriva drogurilor” reprezintă o inițiativă a Agenției Naționale Antidrog și este implementată, la nivel județean, de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, în colaborare cu: Consiliul Județean al Părinților, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALAURE ȘI CONSILIERE ANTIDROG DÂMBOVIȚA