EMISIUNEA ,,CARAVANA CAFEAUA DE 10” DE LA TELEVIZIUNEA COLUMNA TV A TRANSMIS LIVE DE LA TARGUL TRADITIONAL DESFASURAT IN PERIOADA 30 SEPTEMBRIE – 3 OCTOMBRIE 2022 LA MUZEUL NATIONAL AL TARANULUI ROMAN DIN BUCURESTI! TARGUL TRADITIONAL VA ASTEAPTA!
Asociaţia Kogaion 115 vă invită în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2022 la târgul “100 de Tradiții Românești”, organizat în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Str. Monetăriei, Nr. 3. Intrarea este liberă.
Pentru această ediţie am invitat la muzeu pe unii dintre cei mai buni meşteşugari, ce ne vor încânta cu creațiile lor. La târg vor fi expuse icoane, ii și cătrințe, pristolnice, zgărdane, ceramică de Corund, măști populare, ouă încondeiate, covoare țesute la război și ștergare, cojoace și chimire.
Tineri artizani vor expune vestimentaţie și jucării din lână împâslită, genți și accesorii din piele, păpuși reprezentând personaje din povești, bijuterii din argint lucrate manual, tablouri și decorațiuni din lut, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale, lumânări organice parfumate, uleiuri de lavandă, împletituri din lână.
Vizitatorii vor gasi aici o gamă diversă de produse culinare tradiționale: brânzeturi de capră și de oaie, diverse soiuri de zacuscă şi murături, palincă și țuică de prune, turtă dulce și cozonaci, ciocolată și prăjituri de casă după rețete maramureșene, dulceţuri şi siropuri, miere şi amestecuri apiocole pentru imunitate, sucuri de aronia și şerbeturi aromate, fructe şi legume proaspete, kurtos kalacs și sarailii.
Cei care apreciază obiectele vechi şi cu valoare istorică găsesc la anticarii participanţi la eveniment unelte din lemn, mobilier ţărănesc sau straie populare din diferite zone etnografice.
Bucătari pricepuți vor ademeni vizitatorii cu delicioase preparate calde: ciorbă cu afumătură, sarmale la ceaun, ciolan de porc în sos de vin, bulz cu brânză de burduf. Din mâncărurile de sezon nu pot lipsi pastrama de oaie la grătar și mustul proaspăt stors.
.
Program târg: zilnic între orele 10.00 și 19.00