București, 13 noiembrie 2024
Asociația Română pentru Smart City anunță desfășurarea celei de-a treia ediții a Reuniunii Operatorilor, Producătorilor și Autorităților din Transportul Public ROPAT 2024, care va avea loc pe 14 și 15 noiembrie 2024. Prima zi a evenimentului are loc la Institutul Național de Statistică (bd Libertății 16) – Sala Amfiteatru, București, începând cu ora 09.00.
ROPAT 2024 reprezintă cel mai important forum dedicat mobilității urbane și transportului public din România, reunind lideri din sectorul public și privat, experți în mobilitate, tehnologii și sustenabilitate, pentru a discuta și a modela viitorul transportului public în țară.
Tematica evenimentului din acest an este centrată pe „Mobilitate inteligentă pentru orașele de mâine”, punând un accent deosebit pe colaborarea între instituțiile publice, companiile de tehnologie și societatea civilă pentru a dezvolta soluții de transport sustenabile și eficiente. Un moment special al evenimentului va fi acordarea premiilor dedicate transportului public de persoane, recunoscând eforturile în susținerea și implementarea soluțiilor inovatoare în domeniul mobilității urbane.
Agenda ROPAT 2024 include sesiuni de conferințe, paneluri de discuții și oportunități de networking, oferind participanților acces la expertiză de vârf și posibilitatea de a stabili noi parteneriate și colaborări. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al evenimentului: https://ropat.ro/editia-3/