La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 71, în localitatea Ilfoveni, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani.
La solicitarea polițiștilor de a verifica documentele, șoferul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile Republicii Kosovo, acesta neavând dreptul de a conduce autovehicule în România.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.