Cercetați pentru conducerea unor vehicule fără permis de conducere

La data de 2 februarie a.c., în jurul orelor 22:00, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Petrești au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism care s-ar fi deplasat pe drumul județean 702J, pe raza localității Morteni.

Conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia.

Autoturismul a fost urmărit până în locul unde a fost abandonat, respectiv pe un câmp de pe raza comunei Morteni.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, la data de 4 februarie a.c., șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr, de 19 ani, din localitatea Pătroaia-Vale, iar din cercetări s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în cursul zile de ieri, 4 februarie a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au oprit pentru control pe drumul comunal 95, pe raza comunei Crângurile, un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din localitatea Pătroaia-Vale.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.