CETĂȚEAN MAROCAN, DEPISTAT CU DOCUMENTE FALSE LA INTRAREA ÎN ROMÂNIA

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean marocan, în vârstă de 22 de ani, care a încercat să intre ilegal în România, folosind un document de identitate fals, cu însemnele autorităţilor italiene.

În seara de 13.11.2021, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în România, un cetățean italian, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism.

În mijlocul de transport, alături de șofer, călătorea un alt bărbat, care a prezentat pentru control, polițiștilor de frontieră, un document de identitate eliberat de către autoritățile italiene.

Existând suspiciuni cu privire la cartea de identitate prezentată de către pasager, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoana sus-menționată este cetățean marocan, în vârstă de 22 de ani și intenționa să ajungă ilegal în Italia.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor doi bărbați, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceștia și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Peste 4.700 de bunuri, susceptibile a fi contrafăcute, ascunse în autocare, descoperite în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit mai multe colete care conțineau 983 de parfumuri, 3.572 de articole vestimentare, 8 articole de marochinărie și 183 de articole de încălțăminte tip sport, ascunse printre bagajele pasagerilor, în cinci autocare. Toate aceste bunuri prezentau suspiciuni de contrafacere și au fost ridicate de către autorități în vederea continuării cercetărilor.

În perioada 12-14.11.2021, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controale specifice asupra a cinci autocare, care transportau persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe colete ambalate în plastic. Acestea conţineau 983 de parfumuri, 3.572 de articole vestimentare, 8 articole de marochinărie și 183 de articole de încălțăminte tip sport, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că bunurile respective au fost achiziționate din Turcia și urmau să fie comercializate pe teritoriul țării noastre. Ele aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, cinci cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani.

Bunurile, în valoare de aproximativ 618.250 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, față de persoanele în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Peste 33 de tone deșeuri din Grecia, oprite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societăților expeditoare.

În ziua de 13.11.2021, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni români, în vârstă de 29, respectiv 46 de ani.

Primul șofer transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 10.731 de kilograme deşeuri din coajă de orez, iar cel de-al doilea transporta 22.960 de kilograme deșeuri din aluminiu.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul mai multe rubrici din anexele documentelor prezentate pentru control nu era completate.

La cercetări s-a mai stabilit faptul că deșeurile sus-menționate erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație două societăți comerciale din țara noastră.

În acest context, nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție

Roxana Popazu