Chindia Târgoviște a încheiat sezonul regulat al Ligii a II-a pe locul 3, cu 39 de puncte, și s-a calificat în play-off, acolo unde va lupta pentru revenirea în primul eșalon al fotbalului românesc.

În ultima etapă a sezonului regulat, echipa antrenată de Ilie Poenaru a fost învinsă pe teren propriu de Metalul Buzău cu scorul de 3-2, într-un meci spectaculos disputat pe stadionul „Eugen Popescu”, în fața a 3.669 de spectatori, care au creat o atmosferă superbă și au susținut echipa până la final.

Oaspeții au început mai bine partida și au deschis scorul în minutul 9, pentru ca zece minute mai târziu să își dubleze avantajul. Chindia a reacționat rapid, iar în minutul 23 Georgian Honciu a redus din diferență. La începutul reprizei secunde, târgoviștenii au revenit cu forțe proaspete și au reușit egalarea în minutul 57 prin Konstantinos Doumtsios. Metalul Buzău a marcat însă din nou în minutul 68, stabilind scorul final, iar finalul partidei a fost complicat pentru Chindia după ce Daniel Celea a fost eliminat în minutul 81, în urma celui de-al doilea cartonaș galben.

Chiar dacă seria de șase victorii consecutive din campionat s-a încheiat în această etapă, parcursul foarte bun din ultimele săptămâni a asigurat calificarea echipei din Târgoviște în play-off.

În faza decisivă a campionatului, Chindia se va duela împotriva formațiilor Corvinul Hunedoara, Sepsi Sfântu Gheorghe, FC Bihor Oradea, FC Voluntari și Steaua București. Primele două locuri promovează direct în Liga I, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor merge la baraj.

Primul meci din play-off pentru Chindia Târgoviște va avea loc în deplasare, pe 21 martie, împotriva celor de la FC Voluntari, pe stadionul „Anghel Iordănescu”.

Totodată, înaintea startului play-off-ului a apărut și o informație care ar putea influența lupta pentru promovare. Jurnalistul Emanuel Roșu a anunțat că FC Bihor Oradea ar putea să nu aibă drept de promovare în Liga I, după ce clubul nu ar mai îndeplini toate criteriile de licențiere, în urma retragerii unei echipe feminine de juniori U15 din competițiile organizate de FRF. Dacă situația va fi confirmată oficial, aceasta ar putea avea un impact important în economia play-off-ului.

Pentru Chindia Târgoviște urmează acum cea mai importantă parte a sezonului, iar calificarea în play-off menține vie speranța revenirii pe prima scenă a fotbalului românesc.

Felicitări echipei pentru parcursul din sezonul regulat și mult succes în lupta pentru promovare! Târgoviștea își dorește să vadă din nou Chindia în Liga I!

 

Foto: AFC Chindia Oficial / Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here