COMPANIA AMIRAS LA ADUNAREA GENERALĂ A ACOR

În cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, aflată la cea de-a 29-a sesiune ordinară, desfășurată la București, au fost prezente și companii care oferă soluții concrete pentru administrațiile publice locale. Printre acestea se numără SC AMIRAS din Târgoviște, reprezentată de Stancu Ion, administratorul societății, care a prezentat activitatea firmei în domeniul producției și al prestărilor de servicii dedicate autorităților locale. AMIRAS activează în domeniul producției de corpuri de iluminat, dar și al serviciilor de montaj, realizare și modernizare a rețelelor electrice, oferind soluții complete pentru iluminatul public și infrastructura electrică a comunităților locale. Prezența companiei la Adunarea Generală a ACoR a avut ca scop promovarea unor soluții eficiente și durabile pentru modernizarea localităților, precum și consolidarea dialogului dintre mediul de afaceri și administrația publică locală. Evenimentul a oferit un cadru de întâlnire între reprezentanții comunelor din România și furnizorii de tehnologii și servicii, în vederea dezvoltării de parteneriate care să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice și a calității vieții în mediul rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here