Târgoviște, 10 aprilie 2025 – Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe și Arte, Departamentul de Arte, organizează un eveniment deosebit de emoționant cu ocazia sărbătorii Floriilor. Joi, 10 aprilie 2025, la ora 18:00, va avea loc concertul „Patimile lui Iisus” la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Corul și Orchestra de Coarde a Facultății de Științe și Arte, sub conducerea dirijorului prof. univ. dr. Florin Bădea, vor interpreta lucrări din creația unor compozitori renumiți, cum ar fi L. da Vittoria, G.P. Pergolesi, W.A. Mozart, N. Lungu, G. Musicescu și alții, care vor adânci atmosfera duhovnicească a acestei perioade.
În cadrul concertului, vor evolua soliștii: Lect. univ. dr. Mihaela Micuța și Masterand Raluca Ilie, iar coordonatorii evenimentului sunt Prof. univ. dr. Florin Bădea, Lect. univ. dr. Adrian Buliga și Lect. univ. dr. Mihaela Micuța.
Intrarea este liberă, iar publicul este invitat să participe la acest concert dedicat spiritualității și tradițiilor pascale, într-un cadru deosebit de cultural și solemn.