CONFERINȚA „INVESTIȚII SUSTENABILE PENTRU COMUNITATE” – GALAȚI, 1-3 NOIEMBRIE 2024

Asociația Administratorilor Publici din România și Compania Agress Service au organizat în perioada 1-3 noiembrie 2024, la Hotel Muller din Galați, conferința cu tema „Investiții sustenabile pentru comunitate”.

Au participat aproape 80 de reprezentanți ai unor unități administrativ teritoriale din întreaga țară, respectiv administratori publici, primari, președinți de consilii județene și chiar reprezentanți din ministere. Dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două zile au abordat provocările legislative pentru investiții sustenabile, finanțările inovatoare pentru proiecte sustenabile, îmbunătățirea calității vieții în comunități, educația pentru sustenabilitate, tehnologia ca motor al investițiilor sustenabile, viitorul finanțărilor sustenabile, vocea cetățeanului și implicarea comunității în investiții sustenabile. Partener principal în cadrul evenimentului, Agress Service a prezentat principalele inovații pe care le utilizează și care pot fi oricând la dispoziția administrațiilor publice din țară și nu numai. Agress Service este o companie cu expertiză în ceea ce privește sistemele IT&C, oferind: echipamente IT, sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă, automatizări, soluții de digitalizare pentru instituții și școli sau soluții tehnice pentru orice provocare. La finalul evenimentului au fost înmânate diplome și distincții participanților. Organizatorii și-au propus să continue inițiativele de acest fel pentru a uni și mai mult comunitatea administratorilor publici din România.