Facultatea de Științe Politice, Litere și Jurnalism din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște a organizat joi, 6 aprilie, conferința intitulată „Jurnalismul de investigație: vârful de lance împotriva societății corupte”. Invitatul special al manifestării a fost jurnalistul Răzvan Durlan. Acesta le-a vorbit studenților despre cazurile prezentate în cartea sa intitulată „Jurnalismul de investigație, o specie pe cale de dispariție”, prilej cu care a subliniat dificultățile cu care se confruntă presa de investigație din România.







