Profesorul universitar emerit doctor Traian Săndulescu de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza” din Iași și scriitoarea Shanty Nilaya au susținut la Târgoviște conferința „Limbajul Luminii vii – vindecarea de necunoaștere și netrăire”. În cadrul manifestării a avut loc și lansarea cărții „Dincolo de teamă, nemurirea”. Gazda evenimentului a fost Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, iar printre instituțiile care au făcut posibilă organizarea unei astfel de întâlniri, practic o punte scriitoricească dintre două orașe culturale, Iași și Târgoviște, s-au aflat Societatea Scriitorilor Târgovișteni și Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Evenimentul a fost moderat de scriitorul George Piteș.