CONFERINȚA NAȚIONALĂ A ASOCIAȚIEI ADMINISTRATORILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA, BUCUREȘTI, EDIȚIA 2025

Joi, 22 mai, a început la Hotel MyContinental din București cea de-a XV-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Administratorilor Publici din România (AAPRO), un eveniment dedicat celor care joacă un rol esențial în administrațiile locale din întreaga țară. Prima zi a adus în prim-plan deschiderea oficială, sesiunea dedicată partenerilor AAPRO, precum și lansarea Academiei Administratorilor Publici din România, un proiect menit să susțină formarea profesională continuă și să consolideze competențele celor care ocupă această funcție-cheie. Seara a continuat cu Gala „Administratorul Public al Anului 2024”, unde au fost recunoscute rezultatele remarcabile ale celor mai implicați administratori publici. Conferința continuă până pe data de 24 mai 2025. Prin aceste activități, Asociația Administratorilor Publici din România își reafirmă angajamentul de a sprijini profesionalizarea și eficientizarea administrației publice locale din România.