Ziua de 03 noiembrie 2022 a fost una deosebit de importantă pentru micii programatori din Dâmbovița. Ei au avut ocazia de a prezenta proiectele realizate în cadrul Clubului de programare înființat la biblioteca din localitatea lor și a face schimb de experiență cu alți copii și tineri cu aceeași pasiune din județ. Prezentările și demonstrațiile au avut loc în cadrul Târgului Județean de Știință pentru Copii – „CODE KIDS FEST” DÂMBOVIȚA 2022.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Asociația „Tineri pentru Europa de Mâine”, s-a desfășurat în cadrul proiectului „Copiii creează și inovează la bibliotecă”, dezvoltat de Fundația Progress. El a avut loc la Sala de Conferințe a Bibliotecii, în scopul creării unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic să-și dezvolte competențele digitale și să se implice în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative.
Principalul obiectiv al proiectului a fost ca, prin activitățile de formare și atelierele organizate, să se deschidă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare. Cu această ocazie, peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au fost încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
În cadrul Târgului Județean de Știință CODE Kids Fest Dâmbovița 2022 au fost prezentate 19 proiecte inedite din sfera științei și a tehnologiei, create de 36 de copii și tineri, membrii cluburilor de programare CODE Kids din biblioteci publice din județul nostru. Cluburile CODE Kids participante în competiție au fost Clubul IT GENERATION CODE KIDS – Biblioteca Orășenească Titu, Clubul CRAYFISH – Biblioteca Comunală Raciu, Clubul MICII IT-iști – Biblioteca Municipală Moreni, Clubul Cool Friends Code – Biblioteca Comunală Doicești, Clubul Inimoșilor – Biblioteca Comunală Cobia, Clubul BiblioCoders – Biblioteca Comunală Conțești, Clubul Micii programatori – Biblioteca Comunală Gura Ocniței, Filiala Adânca.
Toate creațiile au fost apreciate de public, iar membrilor juriului le-a fost foarte greu să le departajeze. Din acest motiv, toate proiectele au fost premiate, iar două dintre ele vor participa la etapa națională a târgului. Proiectele care vor reprezenta județul Dâmbovița la faza națională a competiției sunt „Arduino & Modul Joystick” realizat de Clubul MICII IT-iști – Biblioteca Municipală Moreni și „Scratch – o lume mai curată” realizat de IT GENERATION CODE KIDS – Biblioteca Orășenească Titu.
Târgul Județean de Știință CODE Kids Dâmbovița 2022 se desfășoară în cadrul proiectului CODE Kids – Programează viitorul comunității tale, dezvoltat de Fundația Progress. Partenerii evenimentului, precum și ai Târgurilor Regionale de Știință CODE Kids 2022 sunt Romanian-American Foundation, Societe Generale Global Solution Centre și Thoughtworks.
Mai multe informații despre Fundația Progress și programele desfășurate de aceasta sunt disponibile pe situl organizației – www.progressfoundation.ro
Material realizat de
Echipa de proiect