Pe 17 decembrie 2025, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a fost gazda concertului de colinde „Noi umblăm și colindăm”, organizat de Asociația Corală Promusica „Gheorghe Dimancea”. Sub bagheta dirijorului Florin Emil Nicolae Badea, corurile Promusica, Promusica Junior și copiii de la Grădinița „Alexandrina Simionescu Ghica” au adus pe scenă magia colindelor românești. Invitatul special al serii, actorul Ștefan Velniciuc, a completat emoția printr-un moment artistic de excepție. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Teatrul Tony Bulandra, ISJ Dâmbovița și Columna TV, iar publicul prezent s-a bucurat de o seară caldă, cu tradiție și emoție autentică. Concertul va putea fi urmărit și în programul special de Crăciun al Columna TV.







