
Performanță uriașă pentru fotbalul românesc: Cristi Chivu a devenit primul antrenor român care câștigă titlul într-unul dintre cele cinci mari campionate ale Europei, după ce a condus-o pe Inter Milano spre trofeul din Serie A.
Momentul decisiv a venit în urma victoriei cu 2-0 împotriva celor de la Parma, chiar echipa pe care tehnicianul român o pregătise în trecut. Inter a rezolvat meciul prin golurile marcate de Marcus Thuram, în prelungirile primei reprize, și Henrikh Mkhitaryan, în minutul 80.
Cu trei etape rămase de disputat, Inter a ajuns la 82 de puncte, având un avans confortabil de 12 puncte față de ocupanta locului secund, Napoli, campioana en-titre. Un parcurs dominant care confirmă sezonul excelent realizat de echipa lui Chivu.
La finalul partidei, antrenorul român a preferat să își păstreze modestia, punând succesul pe seama echipei:
„Sunt în istoria lui Inter? Poate am fost și înainte, am câștigat trofee. Meritul este al acestor jucători, au trebuit să îndure povestea de anul trecut, dezamăgirea. Este o pagină importantă din istoria acestei mari societăți. Sunt fericit, nu vreau să fiu ipocrit, dar mă gândesc la finala Cupei Italiei”, a declarat Chivu.
La rândul său, președintele clubului, Giuseppe Marotta, a subliniat importanța momentului:
„Acesta este Scudetto-ul lui Chivu și al echipei. Pentru mine, este un vis devenit realitate: nu mi-am imaginat niciodată că voi face asta ca președinte și că voi câștiga acest Scudetto cu Inter, ceea ce este ceva cu adevărat magnific.”
Sezonul poate deveni însă și mai spectaculos pentru tehnicianul român. Pe 13 mai, Inter va disputa finala Cupa Italiei, unde o va întâlni pe Lazio. O victorie ar însemna o dublă de excepție încă din primul sezon pe banca nerazzurrilor.
Până atunci, Inter mai are de disputat trei meciuri în campionat: deplasări la Lazio și Bologna, precum și un duel pe teren propriu cu Verona.







