Prieteni, au trecut câteva luni dificile, pe care nimeni nu le aștepta, nu le dorea, nu le anticipa. O pandemie provocată de un virus nou, pentru care nu avem, încă, apărare. Cred că suntem în punctul în care putem să tragem câteva concluzii despre ce s-a întâmplat bine și ce nu în această perioadă, despre cine a acționat cu responsabilitate și cine a fost depășit de situație. La noi, în #Dâmbovița:
? Un mare plus și un uriaș „MULȚUMIM” pentru medici, asistenți, personal medical. Sunt oameni care au făcut eforturi până la epuizare și care au înțeles, poate mai mult ca în alte vremuri, importanța jurământului/angajamentului față de semeni.
? Respect celor care, angajatori sau angajați, au continuat să-și desfășoare activitatea, oferind o gură de oxigen economiei, plătind taxe și impozite.
❌ Din păcate, oricât aș vrea să mă abțin, e opinia aproape unanimă a celor cu care am discutat în aceste luni (specialiști din sistemul de sănătate, manageri, salariați, oameni simpli) că autoritățile de la nivelul județului (Prefectură, Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) au avut carențe grave în deciziile pe care le-au luat (sau nu le-au luat), vulnerabilități pe care doar o doză de noroc nu le-au transformat în vreo tragedie.
? Nu a existat o strategie adecvată de testare a personalului medical, a personalului din centrele medico-sociale, centrele pentru persoane vârstnice. Ce s-a întâmplat la Răcari e consecința directă a dezinteresului din partea Primarului Caravețeanu, urmat de o încercare revoltătoare de mușamalizare din partea celorlalte instituții (Prefectură, DSP);
? Măsuri total necorespunzătoare privind cazarea medicilor / spații lipsite de norme elementare de igienă, camere cu gândaci etc;
? Decizii aberante privind spațiile destinate carantinării / unii au făcut afaceri bune din asta;
? Comunicarea EXECRABILĂ de la nivelul Prefecturii / Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. E revoltător să treacă săptămână după săptămână iar presa locală și restul dâmbovițenilor să nu primească informații vitale despre ce se întâmplă în localități cu bolnavii depistați, cu cei carantinați sau izolați. A fost o tăcere absurdă din care nimeni n-a câștigat nimic.
? Și, în sfârșit – niciun mesaj de empatie pentru oameni. În vremuri de panică, de durere, când se îmbolnăvesc părinți și bunici, când mor cei de lângă noi, e nevoie de voci care să dea curaj și speranță, în același timp. Din păcate, noi am avut la Dâmbovița doar mesaje funebre, o statistică stupidă a morții. Nu așa se face.
