„Cu pași mărunți prin Târgoviștea de odinioară” – o carte memorialistică semnată de Catrinel Lăzărescu Tănase, care aduce în prim-plan istoria unor familii vechi din Târgoviște, în special a negustorului Iorgu Lăzărescu și a prăvăliilor din centrul vechi negustoresc al orașului, din prima jumătate a secolului trecut. Volumul a fost lansat pe 11 septembrie 2025, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița. Cartea a fost prezentată de istoricii Mihai Oproiu și Alexandru Ștefănescu, care au subliniat valoarea sa documentară și încărcătura emoțională, o combinație rară între rigoare istorică și sensibilitate narativă. Aceasta este cea de-a treia lucrare semnată de Catrinel Lăzărescu Tănase, nepoata negustorului târgoviștean Iorgu Lăzărescu. Autoarea continuă astfel demersul de recuperare a memoriei locale, folosind documente de familie, mărturii și fotografii rare. Volumul a fost publicat la Editura Cetatea de Scaun și reprezintă o călătorie prin viața de zi cu zi a târgoviștenilor de altădată, redând poveștile oamenilor și spațiilor comerciale din centrul vechi negustoresc. La eveniment au fost prezenți urmași ai unor vechi familii târgoviștene, care au sprijinit cercetarea autoarei prin punerea la dispoziție a unor fotografii și documente din arhivele personale.







