CUM A ARĂTAT PODIUMUL CORB ADVENTURE DAYS 2021!

Corb Adventure Days 2021, etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road, a avut loc weekend trecut, la Sotânga. A fost a 8-a ediție desfășurată pe traseul ofertant din Dâmbovița. Competiția s-a desfășurat sub egida Ministerului Tineretului și Sportului (M.T.S.), al Federației Române de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) și al Comisiei Naționale de Off Road.

Ediția a fost dedicată lui Adrian Cernea, pilotul, colegul și camaradul nostru care și-a găsit sfârșitul, în luna iunie, într-o competiție de off road desfășurată la Slănic Moldova.

La începutul competiției s-a ținut un moment de reculegere in memoriam Adi Cernea #303.

Rugăminte mare pentru toți. Ceea ce facem este o pasiune. Aveți grijă unii de alții!

Prima regulă pe care o învățați, atunci când mergeți în off-road, este să nu rămână nimeni în urmă!

Prima regulă pe care o învățați este să aveți grijă de cel de lângă voi și să încercați să îi aduceți pe toți acasă!

Greșeli facem toți, dar dacă ajungem într-un așa hal de îndârjire și de încrâncenare, încât să trecem pe lângă niște oameni și să nu îi ajutăm, nu suntem unde trebuie”, le-a transmis participanților, Silviu Bulugioiu de la Corb 44 Off Road, organizatorul etapei.

Comparativ cu anul trecut, când etapa s-a desfășurat tot în octombrie, dar pe o vreme superbă, anul acesta, vremea a fost mohorâtă. Vineri, în prima zi de concurs, vântul a bătut cu peste 50 km / h, iar sâmbătă, plouat și temeparatura a fost foarte coborâtă. Offroaderii iubesc însă ploaia, fără apă solul ar fi foarte uscat și cursele n-ar fi fost nici pe departe atât de spectaculoase.

Ca orice etapă de offroad, nici aceasta nu a fost lipsită de ingredientele specifice sportului: răsturnări, trolieri, pierderi de traseu.

La Corb Adventure Days 2021 au participat 61 de echipaje, respectiv 122 de offroaderi s-au înscriși în clasele de concurs: Standard, Challenge, Open, SSV și Extrem, plus Hobby, clasa care nu punctează în campionat. În total au fost 600 de km de traseu pentru cele 5 clase înscrise (Standard A și B, Open, SSV și Extrem).

La Clasa Standard echipajele au parcurs un traseu de aproximativ 80 km /zi, cu un grad de dificultate adaptat, în timp ce la Challenge, sportivii au avut de înfruntat un traseu mult mai dificil.

La Clasele Open, Extrem și SSV (Side by Side) concurenții și-au demonstrat abilitățile pe cei 60 km de teren specific off road, parcurși în fiecare zi de concurs.

Deși nu punctează în campionat, echipajele de la Clasa Hobby au oferit privitorilor momente spectaculoase și au avut parte de adrenalină și aventură.

La Clasa Hobby regulamentul este strict. Astfel, au fost acceptate pe traseu doar mașinile de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT.

Cum a arătat podiumul de premiere, la Corb Adventures Days 2021

În cea de-a treia zi, Corb Adventures Days 2021 și-a premiat câștigătorii:

Clasa Extrem

1. #15 Sorca Gheorghe, Dobrică Laurențiu – 5:55:39;

2. #1 Peștean Claudiu, Capotă Valentin – 6:13:41;

3. #4 Popa Viorel, Chivari Alexandru – 6:15:10.

Clasa Open

1. #101 Bogdan Constantinescu, Bisceanu Anton – 4:49:55;

2. #102 Tudor Octavian, Piedemonte Alexa – 5:39:42;

3. #128 Duică Nicușor, Duică Nicoleta – 6:00:31.

Clasa Standard A

1. #516 Foaltin Cristian, Moldoveanu Cipri – 5:24:18;

2. #534 Cezar Marius, Costea Voicu – 5:38:44;

3. #526 Vali Filip, Iordache Florin – 5:58:09.

Clasa Standard B

1. #429 Chivu Mihai, Neagu Mihai – 6:11:34;

2. #408 Andrei Bernevig, Melnic Vlad Marin- 6:29:25;

3. #426 Mureșan Nicolae, Timiș Vasile – 6:32:40.

Clasa Open SSV

1. #201 Ungureanu Andrei, Culea Adrian – 4:37:47;

2. #203 Nedelcu Sorin, Liviu Dănilă – 6:08:27;

3. #205 Pană George, Voicilă Mihai – 6:24:58.

Clasa Challenge

1. #25 Cristian Craveț, Popa Sorin – 5:12:52;

2. #305 Rațiu Vlad Cristian, Murar Vlad – 5:34:44;

3. #308 Laurențiu Morar, Cristi Mihaescu – 6:16:56.

Am avut și premii speciale dedicate celor care au dat dovadă de team spirit. Premianții sunt: Misi Bigfaldi, Bogdan Pascu, Florin Saris, Marius Gabriel, Lazăr Costin, Nicu & Nicoleta Duica, George Pana, Mihai Voicila, Andrei Piedemonte, Stefan Tomici, Dorin Buftea si Ioan Sebastian Florea.


Înainte să tragem cortina peste Corb Adventure Days 2021, cea de-a 8 ediție desfășurată la Șotânga, mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri:

Sponsori: MecDiesel, Euronautica International, Nokian Tyres by Vianor, Skullcandy, Polaroid, Yakima Racks Europe, Aquavia, Evo Moto, Moto Boom, Farmec, Gerovital, Matra Systems, BeautyOne, Kangaroo Winch, OffRoad Mania, Karcher, GTC Auto, Nexxon, Fan Courier & Casadei.

Parteneri: Primăria Sotânga, Consiliul Județean Dâmbovița, Romsilva Dâmbovița, Ministerul Mediului și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Dâmbovița, Jandarmeria Dâmbovița, Direcția Județeană Dâmbovița și a Municipiului Târgoviște de Poliție și Circulație.

Corb Adventure Days 2021, un eveniment realizat sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, a Federației Române de Automobilism Sportiv și a Comisiei Naționale de Off Road.

Roxana Isabela Ciuhulescu

Media Director & PR – CORB44

Tel: 0722.386.599

www.roxanaciuhulescu.com

www.corb44.ro