DEPUTATUL DANIEL BLAGA: ANI ÎL ACUZĂ PE NICUȘOR DAN DE ABUZ ÎN SERVICIU

Agenția Națională pentru Integritate îl acuză pe Nicușor Dan de abuz în serviciu și îl reclamă la Parchet, pe baza unei interpretări eronate a legii. Comunicatul lor e sec și lipsit de transparență, „dosarul” întocmit urmând a se face probabil nevăzut în curând. ANI știe că nu are cum să aibă câștig de cauză aici. Ceea ce mulți dintre oamenii de rând nu știu însă e că o „victorie” nu-i nici măcar căutată. „Vâlva” creată în jurul acestui subiect e suficientă. S-a întâmplat la fel și-n cazul Clotilde Armand, pentru că, pare clar deja, ANI există doar pentru a servi intereselor PSDNL și împotriva USR. Orice altă variantă pare absurdă, de vreme ce primari cu probleme penale grave, precum Tudorache de exemplu, n-au fost controlați niciodată de către această instituție.
Abuzul de azi va fi remediat în justiție dar timpul și eforturile dovedirii nevinovăției nu vor fi decontate de către ANI, o instituție-exemplu a politizării din România, țara în care, spre exemplu, actualul ministru al justiției știe sentințele cu săptămâni înainte din „surse sigure” sau în care DNA e atacat sistematic și lăsat tot mai mult fără resurse. Corupția de la nivelul Justiției pare tot mai înfricoșătoare dar astfel de atacuri, cu un an înainte de alegeri, arată și o disperare tot mai mare din partea lor. Timpul schimbării se apropie. Important e doar ca această schimbare să fie în sens pro-european, pentru că România merită, chiar merită o justiție curată și independentă și o guvernare onestă și transparentă. – A PRECIZAT DEPUTATUL USR DANIEL BLAGA.