Astăzi am aprobat în Parlament solicitarea SUA, prin care permitem forțelor americane utilizarea bazelor românești. Însă o precizare e necesară și importantă: utilizarea se face strict în scopuri LOGISTICE și DEFENSIVE.
Statele Unite ne-au cerut rar ajutorul, primindu-l însă în momente cheie. Ne-au ajutat să facem parte din familia NATO, un obiectiv care ne-a netezit mai apoi și drumul către UE.
Azi cred că, dincolo de a ne poziționa de partea bună a istoriei, oferim administrației americane încrederea necesară pentru a ne câștiga locul în OCDE. În programul Visa Waiver, de asemenea.
Trăim vremuri destul de complicate, știu. N-avem însă cum să ne delimităm de alianțele strategice care ne-au adus în familia europeană și trans-atlantică.
Decizia de azi e pragmatică, sigur, însă e și onestă. N-aș putea afirma același lucru despre partidul care anunța „anul lui Trump în România, doar pentru a face astăzi circ, arătând că rămâne fidel doar Rusiei.
Din fericire, majoritatea parlamentară a ales să-și respecte cuvântul dat și semnat în 2005. Va conta acest gest, sunt convins, la fel cum știu că România contează din nou pe marea scenă. Vom fi în siguranță.








