DEPUTATUL DANIEL BLAGA: GALA TOPUL FIRMELOR DÂMBOVIȚA, „UN EVENIMENT LA CARE S-A VORBIT MULT, ÎNSĂ CRED CĂ CIFRELE SUNT CELE CARE TREBUIE CU ADEVĂRAT SCOASE ÎN EVIDENȚĂ”

Gala Topul Firmelor Dâmboviţa. De la vorbe frumos ambalate, la cifre impresionante
Camera de Comerţ a găzduit, recent, la Târgovişte, Gala Topul Firmelor din Dâmboviţa. Un eveniment la care s-a vorbit mult, însă cred că cifrele sunt cele care trebuie cu adevărat scoase în evidenţă.
Din fericire, judeţul Dâmboviţa se mândreşte cu societăţi importante care contribuie masiv la bugetul de stat.
Avem firme care reprezintă unii dintre cei mai importanţi şi serioşi angajatori.
Acestora trebuie să le mulţumim cu adevărat.
Autorităţile locale şi judeţene s-au întrecut în discursuri care de care mai elogioase, uitând parcă esenţa acestei gale – cui este dedicată şi de ce.
Mă mir că oficialităţile nu s-au lăudat şi cu măreţele planuri, pe hârtie ce-i drept, vizavi de infrastructură şi utilităţi, care să atragă investitorii în număr cât mai mare.
Amintesc Arctic SA, Sun Garden, Central Moreni, Nimet sau Oţelinox, care au cele mai importante cifre de afaceri.
Arctic, Nimet şi Sun Garden sunt în top trei exportatori. Aceştia, dar şi Cromsteel se regăsesc şi în topul importatorilor din judeţul nostru.
Aceleaşi societăţi le regăsim însă şi în topul celor mai importanţi angajatori din Dâmboviţa.
Sunt sume uriaşe, din taxe şi impozite, pe care aceste firme le plătesc bugetului, la timp şi constant.
Asemenea societăţi trebuie menţionate, susţinute şi evidenţiate.
Şi mai regăsim şi multe alte firme care se alătură eforturilor celor din top pentru ca motorul economiei dâmboviţene să tureze continuu.
Mă înclin şi le transmit tuturor din mediul privat respect şi apreciere şi multă putere de muncă în continuare!