Traversăm un (nou) an în care prețurile par că urcă necontrolat, fără a se întrevedea atingerea unui plafon în viitorul apropiat. După cel mai scump Paște din istorie, rămânem cu o mulțime de temeri, rate aproape dublate la bănci și măsuri guvernamentale care par că sprijină doar guvernanții, de vreme ce banii din scumpiri pot ajunge ușor în buzunarele celor care ne conduc, 15 miliarde de lei în plus ajungând doar din TVA-ul mărit în „portofelul” Guvernului, fără ca această sumă să fi fost vărsată înapoi către comunitate sub forma unor ajutoare sau subvenții. Cât despre proiecte de lege în folosul cetățenilor…nici nu poate fi vorba. Continuând discursul delirant a lui „Superman” Cîțu, executivul lui Ciucă ne zâmbește frumos și ne spune că totul e lapte și miere și că ar trebui să fim recunoscători, înainte de a se întoarce la calculele „rotativei”, împărțindu-și noi funcții cu frații din PSD și UDMR. În acest context, am hotărât din nou să luăm atitudine, nu doar scriptic ci și factic, lansând un nou website cu soluții concrete și proiecte menite să readucă România pe linia de plutire într-un mod firesc, responsabil și mai ales profesionist. Avem firește nevoie de suportul tău.
Descoperi proiectele, aici:https://solutiicorecte.ro/?fbclid=IwAR3XWOBkMe8L8BH0ZiFZpEktoELccXxRaqWcjsUIPMHgYqXUeoveXRKiGz0