DEPUTATUL DANIEL BLAGA (USR PLUS): SE CAUTĂ SOLUȚII PENTRU COS TÂRGOVIȘTE

A fi aproape de comunitate înseamnă a căuta cele mai bune soluții, chiar și când acestea cer timp.
COS Târgoviște rămâne o prioritate atât pentru mine cât și pentru colegii mei și, prin prisma istoriei sale, un reper cu ecouri și în afara țării. Am avut astfel bucuria de a putea facilita o întâlnire între administratorul Beltrame Group, domnul Carlo Beltrame, Gabriel Banu, presedintele Sindicatului Metalurgistul de la COS Târgoviste și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, în vederea preluării combinatului dâmbovițean.
Chiar dacă discuțiile sunt încă la început, am avut privilegiul de a întâlni un investitor cât se poate de serios, familiarizat cu țara noastră și care a reușit să repună pe picioare actualul Combinat Siderurgic Donalam din Călărași, demonstrând că investițiile private rămân soluția optimă în astfel de cazuri.
Înțeleg perfect nerăbdarea comunității de aici și empatizez cu frustrările inerente. Îndemn însă la calm, reiterând o promisiune: aceea că, indiferent de ceea ce încearcă rău voitorii să transmită, rămân și rămânem aici, dornici să ajutăm și să sprijinim comunitatea târgovișteană, căutând să împlinim dorința oamenilor.