DJ 702B, ÎN PLIN PROCES DE MODERNIZARE

Obiectivul de investiții DJ 702B, sectorul Gemenea (DN 72A) – Cândești-Vale – Tătărani – Mănești – Ungureni – Lucieni (DN 72), s-a aflat astăzi, 23 octombrie 2020, în atenția conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. Președintele Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole și de Vasile Dinu, directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, a analizat stadiul lucrărilor ce vizează turnarea de covor bituminos, acest drum nebeneficiind de astfel de lucrări ample de mai bine de 40 de ani.

În valoare totală de 14.516.812,17 lei, proiectul vizează asfaltarea a 39,745 km de drum. Până în prezent, s-a realizat covorul bituminos pe aproximativ 10 km. Au fost tăiate acostamentele, în continuare sectoarele rămase fiind pregătite pentru așternerea asfaltului. La finalizarea lucrărilor, întreg traseul va beneficia de amenajarea acostamentelor și marcajelor rutiere.

În această perioadă, Consiliul Județean Dâmbovița are în desfășurare lucrări importante și la cel mai mare proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre „Reabilitarea / modernizarea DJ 503 pe traseul limită Județ Teleorman – Șelaru – Fierbinți, km 87+070 – km 95+532 (8,462 km) și DJ 611, pe traseul Fierbinți – Vișina – Petrești, km 22+000 – km 41+694 (19,694 km)”, proiect care presupune reabilitarea a 28,156 km de drum. În prezent, se desfășoară activități de asfaltare cu stratul de uzură pe întreg traseul.

Totodată, Consiliul Județean Dâmbovița are pe lista activităților în curs de realizare și alte investiții finanțate din fonduri proprii sau în cadrul a diferite programe guvernamentale, datorită cărora se vor asfalta aproximativ 230 km de drumuri județene, obiectiv îndeplinit, la acest moment, în proporție de peste 50%, și nu în ultimul rând este în curs de finalizare și podul situat pe DJ 714A peste Valea Brăteiului, în comuna Moroeni, obiectiv realizat în parteneriat cu SC HeidelbergCement România SA din orașul Fieni.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița