Comunitatea din Târgoviște este în doliu după trecerea în neființă a juristei Cristina Nica, membră a colectivului din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște.
După o lungă și nedreaptă suferință, Cristina Nica a plecat dintre noi, lăsând în urmă nu doar durerea despărțirii, ci și amintirea unui profesionist dedicat și a unui om de o aleasă calitate sufletească. A fost apreciată de colegi, colaboratori și de întreaga comunitate pentru seriozitatea, eleganța și bunătatea sa.
Cei care au cunoscut-o vor păstra vie imaginea unei femei discrete, devotate meseriei și oamenilor, a cărei prezență a însemnat echilibru și încredere.
Persoanele care doresc să își ia rămas bun o pot face la Biserica Sfântul Dumitru Buzinca, unde se va afla începând de mâine, ora 13.00.
Slujba de înmormântare va avea loc luni, 23 martie, la ora 12.00, la Biserica Crețulescu, urmând ca înhumarea să se facă la Cimitirul Suseni.
Echipa Televiziunii Columna transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace.







