DOSAR PENAL PENTRU TREI BĂRBAȚI DIN ȘOTÂNGA CARE AU SNOPIT ÎN BĂTAIE UN CÂINE

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la apariția în mediul online a unor imagini în care un exemplar canin ar fi fost lovit.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 55 de ani, din Șotânga, care, la data de 19 noiembrie a.c., ar fi lovit un câine.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor. – TRANSMITE iNSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE DÂMBOVIȚA.