Publicul iubitor de artă este așteptat să viziteze expoziția, pe tot
parcursul lunii mai, gratuit, conform programului de funcționare a
Galeriei de Artă Independența.

Veţi redescoperi lumea rocilor, admirate şi transformate în metafore
de cei 15 artişti, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Piatra este cea cu care putem construi diverse minunăţii
arhitecturale, care se erodează în timp având astfel dublu sens de
construcţie şi deconstrucţie. Este o dovadă a trecerii timpului, ea ne
poate spune poveşti despre civilizaţii de mult trecute.
Piatra/ roca este ceea ce ne lasă moştenire natura. Datorită formelor,
texturilor, structurilor, culorilor ei ne stârneşte imaginaţia
creatoare. Unele roci seamănă cu o dantelă, altele sunt aspre sau lucios
şlefuite. Câteodată vegetalul devine mineral, transmiţând astfel ideea
de piatră. Alteori o rocă încremenită şi dură, poate hrăni creşterea
plantelor, a copacilor.