Parcul Mitropoliei, Bulevardul Libertății, care va fi închis circulației auto, Complexul Turistic de Natație, Cinematograful ”Independența” sau Grădina Zoo, reprezintă numai câteva dintre locațiile în care mâine copiii vor fi așteptați cu multe surprize.
Astfel, Bulevardul Libertății va găzdui concursuri de desene pe asfalt, de biciclete/triciclete/role, de șuturi la poartă, gimnastică aerobică, etc.
În parcul Mitropoliei se vor desfășura ateliere de pictură pe față, de mânuit și confecționat păpuși, de pictură pe șevalete, animație cu clovni și păpuși gigant, se vor organiza spectacole de teatru pentru copii, de muzică și dans!
Complexul Turistic de Natație va găzdui tradiționalul concurs de înot, dar și competiții de fotbal sau trasee aplicative în zona dedicată bicicletelor!
”Regele Leu” vă așteaptă la Cinematograful ”Independența”, iar Grădina Zoo vă propune un program atractiv, din care nu vor lipsi jocurile și concursurile!
Ziua se va încheia cu ”Parada Copiilor”, care va avea loc începând cu ora 18.00, pe traseul Primăria Târgoviște, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, stadion, unde copiii se vor bucura de spectacole de dans, muzică sau demonstrații de gimnastică pe pista de tartan și covorul sintetic din jurul gazonului.
Din paradă nu vor lipsi fanfara sau tunurile de confetti, iar la sosirea paradei la stadion se vor împărți baloane cu heliu.
Toate evenimentele vor fi gratuite, iar programul detaliat îl găsiți atașat!
Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.AcceptPolitica de confidenţialitate
Politica de confidenţialitate şi Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.