Dâmbovița/Activități preventive anticorupție cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție
Se împlinesc 19 ani de când, la nivel internațional, se sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție la data de 9 Decembrie.
Această zi aniversară a fost stabilită prin Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției, semnată de România la data de 9 decembrie 2003 și ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.
Pentru marcarea acestui eveniment, ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au desfășurat o serie de activități preventive în perioada 07 – 09 decembrie 2022 în rândul elevilor din clasele a XII-a și a cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național „Vladimir Streinu” din Găești, precum și din cadrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, a funcționarilor din cadrul Primăriei Poiana din județul Dâmbovița, respectiv a cetățenilor din incinta unui centru comercial.
Activitățile de mai sus s-au desfășurat alături de lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, precum și alături de reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița.
Cu acest prilej, au fost distribuite materiale cu tematică anticorupție.
Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245/632870.
Cetățenii județului Dâmbovița care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa: dambovita.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.