ÎNCĂ UN ACCIDENT PE TRANSBUCEGI! ESTE AL TREILEA EVENIMENT RUTIER PRODUS ÎN ACELAȘI LOC, ÎN DOAR CÂTEVA LUNI!

Un nou accident pe DJ 713, în zona Dichiu! Este al treilea eveniment rutier care s-a petrecut în acest loc în decurs de câteva luni. De data aceasta conducătorul auto, o femeie, a ieșit din decor și a căzut în prăpastia de pe marginea drumului. Din fericire, a ieșit teafără din eveniment. Accidentul este confirmat de Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 713 s-a produs un eveniment rutier. Echipa de cercetare s-a deplasata la fața locului unde a constatat fapul că o femeie, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 713 a părăsit partea carosabilă. Din primele cercetări se pare că aceasta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv drum în curbă, acoperit parțial cu mâzgă. Evenimentul rutier a fost protocolat ca și tamponare. Precizăm faptul că șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A precizat Ana-Maria Liță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița

La fel ca în cazul precedentelor evenimente rutiere produse în acest loc cetățenii accidentați acuză lipsa parapetelor de siguranță, ori faptul că au fost montate prost. Șoferința implicată în acest accident a depus reclamație la administratorul drumului și cere despăgubiri materiale.

Iata declaratia șoferiței:

In data de 18.04.2021, m-am rasturnat cu masina intr-o prapastie, din DJ713, putin mai jos de Cabana Dichiu, in drum spre Sinaia. Masina a derapat usor intr-o curba si am crezut ca ma voi opri in balustrada de protectie, insa balustrada nu a tinut absolut deloc. Masina s-a rostogolit de citeva ori dar am scapat cu viata si fara vatamare. Am iesit singura din prapastie si am observat ca balustrada nu era prinsa in suruburi, stilpul din stinga lipsea iar cel din dreapta era infipt in pamint moale si putea fi miscat cu mina. Era pusa doar de forma.
In urma discutiilor cu politia si cei care erau in preajma, am aflat ca acolo, cu aproximativ o luna inainte, s-a rasturnat o alta masina, de teren, iar soferul a fost ranit iar in ianuarie s-a rasturnat, in acelasi loc, un Audi cu doi tineri.
Este periculos, si cineva isi poate pierde viata sau sa se accidenteze grav.
Masinile scoase de acolo sint avariate in procent de 90% – o pierdere finainciara considerabila.
„Drumuri si Poduri” trebuie sa remedieze urgent problema iar pina atunci, pe acea portiune, drumul sa fie inchis.

Ar fi bine ca toata balustrada de pe tronsonul de pe DJ713, de la Cabana Dichiu in directia Sinaia, pina la iesirea din Judetul Dimbovita, sa fie verificata, reparata si intarita. Am mers pe jos de la Cabana Dichiu in directa Sinaia, pina la iesirea din Judetul Dimbovita si am observat ca si in alte locuri lipseau suruburile de prindere intre partile de balustrada iar in altele nu era balustrada deloc.
Pe acest tronson, soseaua DJ713 nu este un drum sigur, nu numai din cauza balustradei necorespunzatoare, ci si a lipsei plasei de protectie impotriva caderii pietrelor, a faptului ca este foarte ingust iar in asfalt sint crapaturi destul de mari care pot duce, la un moment dat, la ruperea efectiva a soselei cu posibile consecinte dramatice.
Nu ar fi rau sa fie inchis pentru lucrari de cosolidare si protectie si redat circulatiei numai cind va fi un drum sigur.
In acest moment acea bucata de balustrada care nu a tinut masina mea si alte doua masini, este in continuare nefixata si oricind poate cadea o alta masina in prapastie, fiind in dreptul unei curbe dificile.
Poate ar fi o varianta mai buna ca, in loc de balustrada, sa se faca zid de protectie, bine intarit, cel putin de la Cabana Dichiu pina la iesirea din Judetul Dimbovita. Acea balustrada este firava pentru acel drum periculos.

Au cazut deja trei masini in decurs de patru luni, in aceeasi curba nesemnalizata „Curba Periculoasa” si nici cu semnul „Pericol de Derapare”, prin aceeasi balustrada fixata slab. Trebuie sa moara cineva acolo, sau sa isi piarda o mina, un picior sau sa paralizeze pe viata ca sa fie pusa acolo o balustrada dubla, puternica, in beton?

In Occident s-ar fi inchis drumul dupa primul accident pina la cosolidarea balustradei si la semnalizarea completa si corecta a zonelor periculoase. La noi a trecut un accident, doua, trei si nu se face nimic.

Pe acea portiune, drumul DJ713 are cele mai frumoase privelisti si ne bucuram sa mergem acolo. Dar trebuie sa fie si un drum sigur si sa ne intoarcem bucurosi acasa, la familiile noastre.”

Pe această temă accesați și articolul Capcane pentru șoferi pe Transbucegi.