Incendiu într-un apartament din Târgoviște: trei persoane transportate la spital, zeci evacuate

Astăzi, un incendiu a izbucnit într-un apartament situat pe bulevardul Independenței din municipiul Târgoviște.

Pompierii Detașamentului Târgoviște au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

Incendiul s-a manifestat în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. O persoană a fost evacuată cu ajutorul autoscării și a fost asistată medical de echipajul SAJ Dâmbovița.

Preventiv, au fost evacuate 35 de persoane din bloc. Nouă persoane au primit îngrijiri la fața locului, iar trei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au acționat pentru îndepărtarea efectelor negative. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.