INCENDIU ÎNTR-UN BLOC DIN MORENI

Pompierii de la Detașamentul Moreni au intervenit în municipiul Moreni, pe strada Tineretului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul 2.Au acționat echipaje de pompieri de la Detașamentul Moreni cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost alocate încă două autospeciale de la Detașamentul Târgoviște, una de stingere cu apă și spumă și cealaltă autospecială pentru salvare de la înălțime.
Ajunși la locul evenimentului pompierii au constatat ca incendiul se manifesta in interiorul apartamentului fără sa se extindă. O persoana de sex feminin este asistata medical, aceasta prezentând atac de panică. Au fost evacuate 25 de persoane de pe scara blocului afectată de degajările de fum. Forțele de intervenție de la Detașamentul Targoviste au fost retrase, incendiul fiind localizat rapid. Se acționează în continuare pentru lichidare și ulterior pentru înlăturarea efectelor.
Incendiul a fost lichidat. Persoana care a suferit atac de panica refuza transportul la spital. -informează ISU Dâmbovița.