INCIDENȚA COVID LA TÂRGOVIȘTE, ÎN CREȘTERE! RAPORTAREA PE JUDEȚ BATE UN NOU RECORD, 168 DE CAZURI!

Slabe șanse ca autoritățile județului Dâmbovița să redeschidă școlile după ieșirea de sub incidența deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care s-a stabilit perioada actuală cu restricții. Datele privind incidența COVID -19 în localitățile județului Dâmbovița arată o creștere a valorilor pentru municipiul Târgoviște. Astfel, dacă în urmă cu două zile incidența era de 3,51, astăzi avem 3, 64, fiind a treia valoare la nivel de județ după Cândești cu 5,95 și Comișani cu 3,68. În prezent, în municipiul Târgoviște avem 368 de cazuri confirmate cu COVID -19. La nivelul județului Dâmbovița au fost raportate astăzi 168 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.