INDEMNIZAȚII ATRIBUITE ILEGAL ÎN ZECI DE PRIMĂRII! PREFECTURA DÂMBOVIȚA ATACĂ ACTELE ÎN INSTANȚĂ!

„Controlul legalității actelor este o atribuție a prefectului, pe care legiuitorul a înțeles să o îmbrace într-o normă juridică cu izvor distinct în Constituție, consacrând această obligație în dispozițiile art.123 alin (5).

Astfel, în exercitarea acestei prerogative constituționale la nivelul județului Dâmbovița , în primul trimestru al anului 2020 , au fost identificate 35 de acte administrative emise de autoritățile locale (dispoziții ale primarului/ hotărâri ale consiliului local din Băleni, Brănești, Brezoaele, Buciumeni, Bucșani, Cobia, Comișani, Cândești, Dragomirești, Lucieni, Nucet, Răzvad, Sălcioara, Tătărani, Voinești, Văleni-Dâmbovița) care încălcau prevederile legale în materie de acordare a indemnizațiilor cuvenite demnitarilor (primari/viceprimari) sau a drepturilor salariale ale funcționarilor.

Pentru toate actele apreciate ca ilegale s-au formulat acțiuni în contencios administrativ, Tribunalul Dâmbovița fiind învestit cu solicitările de anulare a acestora.

Îi asigurăm pe această cale pe toți reprezentanții autorităților locale, dar si pe locuitorii județului Dâmbovița ca, în continuare, activitatea de control legalitate acte se va desfășura cu aceeași rigoare și imparțialitate, supremația legii fiind un deziderat a cărui importanță a fost sporită de declararea stării de urgență.

Biroul de presă al Instituției Prefectului Dâmbovița