Fiecare iarnă prin care trebuie să treacă lase urme vizibile peste monumentul istoric Poarta Vânătorilor din Târgoviște, aflat de zeci de ani în stare avansată de degradare. Proiectul preluat de ani de zile de Institutul Național al Patrimoniului pare să bată pasul pe loc, având în vedere faptul că nici acum nu s-a făcut atribuirea lucrărilor de restaurare, consolidare. Monumemntul, deși datează din veacul al XVII-lea, nu prezintă o arhitectură complicată, fiind vorba despre un simplu arc. Publicăm din nou anunțul dat de INP cu speranța că cineva se va apuca totuși de această lucrare.
Institutul Naţional al Patrimoniului vă invită să participaţi cu oferta dumneavoastră la Procedura simplificată derulată în vederea atribuirii contractului de Lucrări de restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului „Poarta Dealu – Vânătorilor”, municipiul Târgovişte, Aleea Coconilor, între Curtea Domnească la N şi Casa Coconilor la S, jud. Dâmboviţa, cod LMI DB-I-m-A-16953.01
■ Conţinut: Lucrări de restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului „Poarta Dealu – Vânătorilor”, municipiul Târgovişte, Aleea Coconilor, între Curtea Domnească la N şi Casa Coconilor la S, jud. Dâmboviţa, cod LMI DB-I-m-A-16953.01
■ Tipul procedurii: Procedura simplificată
■ Coduri CPV: CPV 45000000-7 Lucrări de construcţii şi 45454100-5 – Lucrări de restaurare
■ Termenul de depunere a ofertelor: 31.10.2022 15:00.
■ Identificare pe platforma SEAP: SCN1115422/11.10.2022
■ Autoritate contractantă: Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sediul în str. Ienăchiţă Văcărescu, nr. 16, Sector 4, Bucureşti.
Sursa:https://patrimoniu.ro/noutati/item/1259-procedura-simplificata-lucrari-de-restaurare-consolidare-si-punere-in-valoare-a-monumentului-poarta-dealu-vanatorilor