Intervenție în cazul unui incendiu produs la o hală industrială din municipiul Moreni.

 

Detașamentul de Pompieri Moreni intervine cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște acționează cu o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de hidroperforare și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor la fața locului incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea acestuia.

Până în prezent nu au fost identificate victime.

Având în vedere degajările mari de fum pentru protecția populației aflată în proximitate, a fost transmis mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Incendiul este lichidat, se lucrează la înlăturarea efectelor negative.