Un nou record în ceea ce privește numărul de bolnavi de coronavirus confirmați într-o singură zi în România, 555, potrivit anunțului făcut de Grupul de Comunicare Strategică miercuri, 8 iulie. 555 de noi cazuri din 13.147 de teste făcute, precizarea este importantă deoarece la precedentul record de peste 500 de îmbolnăviri într-o singură zi erau în jur de 3000 de teste. Mai grav este că județul Dâmbovița ocupă locul 1 pe țară la număr de infectați într-o singură zi, 59 de cazuri noi fiind raportate de autoritățile noastre, spre deosebire de județele Argeș, Brașov și municipiul București unde s-au înregistrat câte 53 de cazuri. Iată datele oficiale transmise de Centrul Județean de Informare și Comunicare Publică al județului Dâmbovița.
BULETIN DE PRESĂ
din data de 08.07.2020
În ultimele 24 de ore, 240 de polițisti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și 123 de polițiști locali, au actionat, integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru verificarea respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
De asemenea, 39 de societăți comerciale de pe raza județului Dâmbovița au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe perioada stării de alertă.
Astăzi, conform DSP Dâmbovița:
persoane confirmate cu COVID-19: 756 persoane
persoane vindecate : 335
persoane decedate de la debutul pandemiei: 28.
În ultimele 24 de ore, au fost executate misiuni/acțiuni de către reprezentanți ai ISU “Basarab I” Dâmbovița (16 misiuni) și ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița (18 misiuni) privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unități spitalicești, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport.
În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra necesității respectării cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară: purtarea măștii, păstrarea distanței, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor.
Rata de confirmare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii virusului.
Încurajăm la conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție, precum și la semnalarea către autorități a cazurilor în care acestea sunt încălcate.
CENTRUL JUDEȚEAN
DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ
AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA